Datare: secolul al XX-lea; al doilea sfert al secolului al XX-lea
Istoric: Crucea de pomenire a fost ridicată inițial la aproximativ 10 metri de locul unde se află acum, în același timp cu Fântâna Sorii, de către același comanditar. Actualii proprietari au mutat crucea într-o troiță aflată la adresa actuală. Fântâna se află încă în același loc. Proprietarii au continuat tradiția ridicării unor cruci de pomenire, construind alte două cruci în 1964 și 2008. Recent, aceștia au văruit și pictat crucea.
Satul Vintileanca este situat în comuna Săhăteni din județul Buzău, România. Se află în sud-vestul județului, la limita cu județul Prahova. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Tohani a județului Buzău și era formată din cătunele Vintileanca, Gemenile, Găgenii de Sus, Găgenii de Jos, Săhătenii de Sus și Săhătenii de Jos.
Denumirea satului Vintileanca se pare că vine de la un mare boier ce deținea proprietăți aici și care se numea Vintilă. Satul a luat ființă după 1830, iar după împroprietărirea din 1864 din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, toate aceste sate au fost grupate în comuna Găgeni-Vintileanca (denumită mai frecvent Vintileanca.
În anul 1923, în gara Vintileanca a avut loc un grav accident feroviar. În perioada comunistă, teritoriul comunei a făcut parte din raionul Mizil al regiunii Buzău și apoi din raionul Mizil al regiunii Ploiești. La reforma administrativă din 1968, comunele Vintileanca și Săhăteni au fost reunite sub numele de Săhăteni.
În perioada interbelică și în perioada comunistă, economia locală a fost predominant agricolă. Locuitorii cultivau în principal cereale, legume și viță-de-vie. Pomicultura era, de asemenea, o activitate importantă, cu livezi de meri și peri.
Înainte de modernizarea infrastructurii din perioada comunistă, drumurile din sat erau de pământ, iar transportul se făcea în principal cu căruțe trase de cai. La marginea și la intersecțiile acestor drumuri au fost ridicate aceste cruci de pomenire. După 1968, s-au realizat lucrări de modernizare care au inclus asfaltarea drumurilor și construirea unor noi clădiri publice, cum ar fi școli și dispensare. Aceste lucrări de modernizare au dus și la distrugerea unor astfel de cruci care se pot vedea pe hărțile istorice.
În satul Vintileanca, educația a fost mereu un aspect important. Prima școală a fost înființată în secolul al XIX-lea, iar în perioada interbelică și comunistă, educația s-a extins și s-a modernizat. De asemenea, în sat aveau loc diverse evenimente culturale și religioase care consolidau comunitatea și păstrau tradițiile locale.
Satul Vintileanca a fost mereu caracterizat printr-un spirit comunitar puternic. Locuitorii se ajutau reciproc în activitățile agricole și în momentele de nevoie. Tradițiile și obiceiurile locale erau păstrate cu sfințenie, iar sărbătorile religioase și laice erau ocazii de reunire și celebrare.
Descriere: Cruce celtică, de mici dimensiuni, cu căciulă fixă, aripioare și picior fixat pe un postament fixat în podeaua troiței. Capitelul sau căciula crucii are o formă dreptunghiulară cu partea superioară rotunjită. Fața capitelului este pictată cu anul ctitoririi și anul anul 1936. Fața crucii este decorată cu scena pictată a Răstignirii lui Iisus. Pictura este policromă cu accente de galben, alb, maro și verde. Pe capul crucii sunt pictate monogramele IS HS. Pe marginea inferioară a brațelor sunt pictate monogramele NI CA. Pe Postament este inscripționat un text cu literele pictate cu negru.
Text inscripții: Nedescifrat.
Observații: Crucea face parte dintr-un ansamblu de trei cruci, fiind cea mai veche dintre ele. Crucea a fost strămutată, fiind ridicată inițială vizavi de drum, lângă o fântână. Nu este marcată pe hărți istorice. Fântâna Sorii este însă marcată pe Planul Director de Tragere. Obiceiul de a ridica o cruce de piatră lângă o fântână este consemnat din evul mediu și avea o multiplă însemnătate. În primul rând era un mod de a creștina sacralitatea păgână a izvorului. Crucea de piatră scotea în evidență și actul ctitoricesc al construirii unui puț sau fântâni. Construirea unei fântâni era un act de mare generozitate pentru comunitate sau mai ales pentru trecătorii. Actul ridicării unei fântâni și cruci era un act creștinesc important și era mult mai la îndemână oamenilor de rând decât ctitorirea unui lăcaș de cult.
Materiale de construcție:
calcar; calcar sarmațian
Tehnici de construcție:
sculptură; pictură
Dimensiuni: Înălțime cruce = 85.50 cm; Lălțime cruce = 19 - 22 cm; Grosime cruce = 10 cm; Lungime brațe = 41.50 cm; Înălțime brate = 18.5 cm; Grosime brațe = 11 cm; Lungime capitel = 26 cm; Înălțime capitel = 12.5 cm; Grosime capitel = 10.5 cm; Lungime bază = 0 cm; Lălțime bază = 0 cm; Lungime rând inscripție= 18 cm; Înălțime litera = 6 - 4 cm; Diametru medalion = 0 cm; Alte dimensiuni = Crucea este privită și măsurată de sus în jos, astfel încât pentru un set de dimensiuni prima valoare reprezintă valoarea dimensiunii de sus iar ultima pe cea de jos. cm;
Orientare: Nord-Sud (cu fața spre drum)
Stare de conservare: Starea de conservare este bună. Crucea a fost recent repictată.
Lucrări anterioare de restaurare:
A fost recent repictată de actualii proprietari.
Bibliografie: 1. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Vintileanca, ID 293, 2023 2. Bodale Arcadie, Fântânile și dreptul de patronat, Buletin Științific. Revistă de Etnografie, Științele Naturii și Muzeologie, 27 (40), 2017, 6-32, sursă web: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/6-32.pdf 3. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Vintileanca, ID 292, 2023
Reper geografic: Crucea se află pe Strada Centurii, la marginea de sud a satului Vintileanca, la 32 de metri est de intersecția cu strada DJ103R, într-o troiță ridicată în curtea gospodăriei cu numărul 111.