MONUMENTE LA RĂSCRUCE - Detalii CRUCE LATINĂ

Datare: secolul al XX-lea
Istoric: Crucea datează de la începutul secolului al XX-lea. Este amplasată în centrul localității Proșca, în vatra satului de la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, pe un drum marcat și pe hărțile din secolele XVIII-XIX, care se lega de Drumul Mare sau Drumul Viilor. Prima atestare documentară a satului datează din 2/3 septembrie 1525 cu ocazia unei întăriri domnești de ocine: „Iarăși să fie a lui Barbu cu fii săi în Proșcani” (DRH B, II, p. 482, nr. II). Astfel este atestat cu numele de Proșcani. Satul a mai fost identificat cu denumirile de Proșchea, Proșca de Jos, Procica sau chiar Gliza. Un Neagu din Proșcani mai este pomenit ca martor în 20 august 1602 la vânzarea unei țigănci către renumita doamnă Neaga, nefericita soție a excomunicatului Mihnea Turcitul (DRH, B, XVI,/2, p. 379). Viile din Satul Proșca erau donate la 14 mai 1618 mănăstirii Aninoasa – Cislău (DRJ, XXVIII/3, p. 228). Procica de Jos este menționată în 3 aprilie 1641. Andrei, boiernaș hotarnic din Proșca este reținut în 7 mai 1641 la un proces al moșnenilor din Podgoria. La 7 ianuarie 1644, Matei Basarab îi dădea slugii sale „Vlaicu ceașul de roșie de Proșca de Sud Sac și cumnatului său Dragomir și cu frații lui și feciorilor lor..moșia și în Proșca în hotarul Pârvulescu”. Se mai menționa alți trei moșieri: Pârvulescu Pârvu, popa Daia cu cumnații lui li Nechifor. (DRH B, XXIV, p. 330). Moșnenii din Proșca s-au judecat cu mănăstirii Bradu la începutul secolului al XVIII-lea pentru podgoriile de aici. Nicolae Mavrocordat poruncea la 23 mai 1717 ca mănăstirea să „posede75 de stânjeni de la apa Nișcovului, de sub dălma den apa Nișcovului, până în piatra Cislăului sau predalul Buzăului, iar restul până în câmp să rămâie proprietate moșnenească”. Conflictul dintre moșnenii din Proșca și mănăstirea Bradu a continuat însă până spre jumătatea secolului al XIX-lea. Moșnenii din Proșcani și Gliza înaintau în 1857 un proces Mănăstirii Bradu pentru o cotropire, proces care ajunge la Înalta Curte. Schitul de la Proșca a fost construit în anul 1774, fiind cartografit și pe harta colonelului Specht. Spre anul 1800 biserica din lemn a schirului este înlocuită de o biserică de zid, devenind biserică de mir la începutul secolului al XIX-lea. Biserica este reparată cu contribuția tuturor moșnenilor în anul 1867.Proșca era un cătun din comuna Năeni, plasa Tohani la începutul secolului al XIX-lea, având 400 de locuitori și 93 de case. În 1864 se unește cu satul Năeni, devenind Năeni-Proșca. Proșca se separă de Năeni în 1925, când satele comunei Vispești sunt transferate comunei Năeni.
Descriere: Cruce latină, de mici dimensiuni, cu aripioare și căciulă (capitel). Crucea este parțial îngropată așa că nu a putut fi observate elemente precum baza sau inscripțiile complete. Capitelul este hexagonal, cu o inscripție în partea frontală. Se mai pot citi literele CM. La intersecția brațelor cu capul și respectiv piciorul crucii prezintă patru aripioare cu diametrul de cca 11 cm. Capul este inscripționat, probabil cu o monogramă aproape ștearsă. Pe partea mediană a brațelor este un medalion central ce înscrie o rozetă în relief. De-o parte și de alta a medalionului sunt monogramele hristice IS HS NI KA, aproape ilizibile. Imediat sub medalion, pe picior începe inscripția frontal încadrată de un chenar incizat și rânduri orizontale incizate. Întrucât piciorul crucii este parțial îngropat se mai pot citi doar șase rânduri din inscripția aproape ilizibilă și acoperită de var. Pe partea stângă nu prezintă decorație sau decor. Pe spatele crucii este incizată Maica Domnului. Pe picior este inscripționat un text în limba română în alfabet latin care, din cauza faptului că piciorul este parțial îngropat, se mai poate citi doar pe 6 rânduri. Crucea a fost văruită. Este încadrată de un gard din fier.
Inscripții: Inscripția frontală este scrisă în limba română cu alfabet latin. Piciorul crucii este parțial îngropat așa că se mai pot citi 6 rânduri de text cu lungimea de cca 17 cm și înălțimea literei de 4 cm. Înscripția de pe spatele crucii este scrisă în limba română cu alfabet latin, pe 6 rânduri, cu lungimea de cca 17 cm și înălțimea literei de 4 cm.
Text inscripții: Nedescifrat.
Observații: Crucea este un monument comemorativ ridicat la marginea unui drum important, lângă două fântâni, la cca 50 de metri de o răscruce de drumuri. Nu este marcată pe hărți istorice. Obiceiul de a ridica o cruce de piatră lângă o fântână este consemnat din evul mediu și avea o multiplă însemnătate. În primul rând era un mod de a creștina sacralitatea păgână a izvorului. Crucea de piatră scotea în evidență și actul ctitoricesc al construirii unui puț sau fântâni. Construirea unei fântâni era un act de mare generozitate pentru comunitate sau mai ales pentru trecătorii. Actul ridicării unei fântâni și cruci era un act creștinesc important și era mult mai la îndemână oamenilor de rând decât ctitorirea unui lăcaș de cult.
Comanditar: Ion ....
Materiale de construcție: calcar; calcar sarmațian
Tehnici de construcție: sculptură
Dimensiuni: Înălțime cruce = 99 cm; Lălțime cruce = 22 - 23 cm; Grosime cruce = 17 cm; Lungime brațe = 56 cm; Înălțime brate = 22 cm; Grosime brațe = 18 cm; Lungime capitel = 32 cm; Înălțime capitel = 21 cm; Grosime capitel = 24 cm; Lungime bază = cm; Lălțime bază = cm; Lungime rând inscripție= 17 cm; Înălțime litera = 4 cm; Diametru medalion = 16 cm; Alte dimensiuni = Diametru aripioare = 11 cm. Crucea este privită și măsurată de sus în jos, astfel încât pentru un set de dimensiuni prima valoare reprezintă valoarea dimensiunii de sus iar ultima pe cea de jos. cm;
Orientare: Nord-Sud (cu fața spre drum)
Stare de conservare: Starea de conservare a crucii este relativ medie. Factorii de eroziune au afectat-o într-o măsură medie. Într-o măsură mai mică este afectată de murdăria ancrasantă și prezintă și câteva fisuri (pierderi de material), precum și mușchi/licheni. Nu prezintă ris de prăbușire. Inscripția a fost ștearsă iar văruirea a agravat și mai mult lizibilitatea inscripției precum și calcarul din care este făcută crucea.
Riscuri si amenințări: Riscurile sunt atât antropice: văruirea care afectează calcarul, strămutarea sau vandalismul precum și naturale: eroziunea cauzată de intemperii sau murdăria ancrasantă.
Lucrări anterioare de restaurare: Nu se cunosc lucrări de restaurare.
Bibliografie:
1. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Vispești, ID 349, 2023
2. Marin, Marcela; Marin, Iuliu, La Poalele Istriței, Breaza - Merei - Năieni - Pietroasele: album monografic, Edigura Vega, Buzău, 2008.
3. George Lahovari (coord.), Marele Dicționar Geografic al României, vol V, Socec, București, 1902, p. 111.
4. George Lahovari (coord.), Marele Dicționar Geografic al României, vol IV, Socec, București, 1901, p. 447.
5. Bodale Arcadie, Fântânile și dreptul de patronat, Buletin Științific. Revistă de Etnografie, Științele Naturii și Muzeologie, 27 (40), 2017, 6-32, sursă web: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/6-32.pdf
6. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Fințești, ID 348, 2023