Datare: secolul al XIX-lea; ultimul sfert al secolului al XIX-lea
Istoric: Cruce de pomenire ridicată pe pe un drum vechi, aprope de hotarul dintre Fințești și Năeni, pe un drum carea făcea legătura dintre Năeni și domeniul Fințescu. Crucea este orientată cu fața spre acest drum agricol. La marginea acestui drum sunt numeroase cruci de piatră datate din secolul al XIX-lea sau început de secol XX care pe lângă funcția de cruci de pomenire pot avea și funcție de a marca hotare sau delimitări de proprietăți. Crucea este marcată pe hărțile istorice, respectiv pe Harta Topografică Militară.
Prima atestare documentară a satului Proșca datează din 2/3 septembrie 1525 cu ocazia unei întăriri domnești de ocine: „Iarăși să fie a lui Barbu cu fii săi în Proșcani” (DRH B, II, p. 482, nr. II). Astfel este atestat cu numele de Proșcani. Satul a mai fost identificat cu denumirile de Proșchea, Proșca de Jos, Procica sau chiar Gliza. Un Neagu din Proșcani mai este pomenit ca martor în 20 august 1602 la vânzarea unei țigănci către renumita doamnă Neaga, nefericita soție a excomunicatului Mihnea Turcitul (DRH, B, XVI,/2, p. 379). Viile din Satul Proșca erau donate la 14 mai 1618 mănăstirii Aninoasa – Cislău (DRJ, XXVIII/3, p. 228). Procica de Jos este menționată în 3 aprilie 1641. Andrei, boiernaș hotarnic din Proșca este reținut în 7 mai 1641 la un proces al moșnenilor din Podgoria. La 7 ianuarie 1644, Matei Basarab îi dădea slugii sale „Vlaicu ceașul de roșie de Proșca de Sud Sac și cumnatului său Dragomir și cu frații lui și feciorilor lor..moșia și în Proșca în hotarul Pârvulescu”. Se mai menționa alți trei moșieri: Pârvulescu Pârvu, popa Daia cu cumnații lui li Nechifor. (DRH B, XXIV, p. 330). Moșnenii din Proșca s-au judecat cu mănăstirii Bradu la începutul secolului al XVIII-lea pentru podgoriile de aici. Nicolae Mavrocordat poruncea la 23 mai 1717 ca mănăstirea să „posede75 de stânjeni de la apa Nișcovului, de sub dălma den apa Nișcovului, până în piatra Cislăului sau predalul Buzăului, iar restul până în câmp să rămâie proprietate moșnenească”. Conflictul dintre moșnenii din Proșca și mănăstirea Bradu a continuat însă până spre jumătatea secolului al XIX-lea. Moșnenii din Proșcani și Gliza înaintau în 1857 un proces Mănăstirii Bradu pentru o cotropire, proces care ajunge la Înalta Curte. Schitul de la Proșca a fost construit în anul 1774, fiind cartografit și pe harta colonelului Specht. Spre anul 1800 biserica din lemn a schirului este înlocuită de o biserică de zid, devenind biserică de mir la începutul secolului al XIX-lea. Biserica este reparată cu contribuția tuturor moșnenilor în anul 1867.Proșca era un cătun din comuna Năeni, plasa Tohani la începutul secolului al XIX-lea, având 400 de locuitori și 93 de case. În 1864 se unește cu satul Năeni, devenind Năeni-Proșca. Proșca se separă de Năeni în 1925, când satele comunei Vispești sunt transferate comunei Năeni. La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Fințești era reședința comunei omonime, formată din satele Fințești și Tufele-Fințești și aflată în plasa Tohani a județului Buzău. Ea avea 1240 de locuitori, o biserică și o școală cu 62 de elevi, din care 6 fete. În 1925, comuna este desființată și alipită comunei Jugureni, pentru a reapărea în 1931 cu satele Fințești și Bordușani-Tufele. În 1950 a trecut la raionul Mizil din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești, iar în 1968 a revenit la județul Buzău și a fost desființată, fiind inclusă în comuna Năeni.
Descriere: Cruce latină, de mari dimensiuni, cu capitel fixe, prinsă într-o bază îngropată. Căciula sau capitelul este ușor trapezoidal, înalt, de dimensiuni relativ medii și nui prezintă urme de decor. Decorația frontală este reprezentată de cinci medalioane dispuse în cruce. Medalionul central este amplasat la intersecția brațelor, este de dimensiuni mai mari decât celelalte și încadrează o rozetă. De-o parte și de alta a acestuia sunt medalioanele laterale dispuse pe capul crucii, toate încadrând alte rozete. Pe picior este inscripționat un text în limba română cu alfabet latin. Pe muchia brațului stâng este inscripționată data „1881 NOEVRIE...”. Pe fețele laterale și pe spate nu se mai văd urme ale altor elemente decorative sau inscripții.
Inscripții: Din inscripția frontală se mai văd trei rânduri de text, scrise în limba română cu alfabet latin, pe o lungime de 24,5 cm și litere cu înălțimea de 5,5 cm.
Text inscripții: Nedescifrat.
Observații: Crucea se află pe un drum din zona de hotar dintre Năeni și Fințești, într-o zonă viticolă de la baza Dealurilor Istriței, respectiv drumul de la Proșca la Conacul Fințești. Monumentul este dovada unui meșteșug local dezvoltat ca urmare a exploatării calcarelor din carierele de pe Dealul Istrița, respectiv Istrița, Bădeni, Vârf și Pietroasele, situate în apropiere. În zonă s-a dezvoltat un important centru de sculptură populară, din piatra exploatată aici fiind realizate atât cruci de piatră cât și alte elemente arhitecturale folosite atât pentru clădirile monumentale (biserici sau conace) precum și pentru gospodării sau acareturi. Fenomenul datează din epoca medievală până în secolul al XX-lea.
Materiale de construcție:
calcar; calcar sarmațian
Tehnici de construcție:
sculptură
Dimensiuni: Înălțime cruce = 185 cm; Lălțime cruce = 29.5 - 36 cm; Grosime cruce = 17 - 24 cm; Lungime brațe = 71.5 cm; Înălțime brate = 32.5 - 33 cm; Grosime brațe = 17.5 cm; Lungime capitel = cm; Înălțime capitel = cm; Grosime capitel = cm; Lungime bază = cm; Lălțime bază = cm; Lungime rând inscripție= 24.5 cm; Înălțime litera = 5.5 cm; Diametru medalion = 25 cm; Alte dimensiuni = Lungime rând inscripție picior = 24.5 cm.
Înălțime literă inscripție picior = 5.5 cm.
Inscripție pe brațul stâng (datare - 1881)
Lungime rând = 16.5 cm
Înălțime cifră = 4.5 cm.
Diametru medalion central = 25 cm.
Diametru medalion picior = 18.5 cm.
Diametru medalion braț stâng = 18.5 cm.
Diametru medalion braț drept = 17.5 cm.
Diametru medalion cap = 14.5 cm.
Crucea este privită și măsurată de sus în jos, astfel încât pentru un set de dimensiuni prima valoare reprezintă valoarea dimensiunii de sus iar ultima pe cea de jos. cm;
Orientare: Est-Vest (fața spre vest, spre drum)
Stare de conservare: Starea de conservare este medie spre precară. Inscripția este în mare parte pierdută. Este serios afectată de mușchi/licheni și într-o măsură medie de murdăria ancrasată și de factorii de eroziune. Foarte puține urme de spărturi. Crucea este ușor înclinată pe spate dar nu prezintă risc iminent de prăbușire. Baza este îngropată.
Riscuri si amenințări:
Riscurile sunt atât antropice: strămutare, să fie lovită de mașini sau mașini agricole sau vandalism, precum și naturale: eroziunea și murdăria ancrasantă.
Lucrări anterioare de restaurare:
Nu se cunosc lucrări de restaurare.
Bibliografie: 1. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Proșca, ID 317, 2023 2. George Lahovari (coord.), Marele Dicționar Geografic al României, vol III, Socec, București, 1900, p. 366. 3. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Proșca, ID 316, 2023
Reper geografic: Crucea se află la cca 665 m sud de ieșirea din satul Proșca, pe drumul spre Cramele Lacerta, Domeniile Blaga și Conacul Fințescu, la baza Dealului Doamnei Neaga, la cca 400 de metri est de acesta, la vest de Valea Năianca, aproape de vechiul hotar dintre Fințești și Năeni.