MONUMENTE LA RĂSCRUCE - Detalii CRUCE LATINĂ

Datare: secolul al XIX-lea; ultimul sfert al secolului al XIX-lea
Istoric: Cruce de pomenire ridicată la ieșirea din satul Proșca, la marginea unui drum vechi care făcea legătura între Năeni și domeniile viticole de la baza Dealului Istrița, unul dintre acestea fiind domeniul Conacului Fințescu. Crucea datează de la jumătatea secolului al XIX-lea fiind scrisă în limba română cu alfabet de tranziție. Crucea este ridicată de o altă cruce ridicată cam în aceeași perioadă. Ambele cruci sunt cartate pe hărțile istorice, inclusive pe Planul Director de Tragere și pe Harta Topografică Militară. Pe Planul Director de tragere putem observa că aceste cruci se află în proximitatea unei fântâni, dispărute în prezent. Crucea este orientate cu fața spre acest drum agricol. La marginea acestui drum sunt numeroase cruci de piatră datate din secolul al XIX-lea sau început de secol XX care pe lângă funcția de cruci de pomenire pot avea și funcție de a marca hotare sau delimitări de proprietăți. Prima atestare documentară a satului Proșca datează din 2/3 septembrie 1525 cu ocazia unei întăriri domnești de ocine: „Iarăși să fie a lui Barbu cu fii săi în Proșcani” (DRH B, II, p. 482, nr. II). Astfel este atestat cu numele de Proșcani. Satul a mai fost identificat cu denumirile de Proșchea, Proșca de Jos, Procica sau chiar Gliza. Un Neagu din Proșcani mai este pomenit ca martor în 20 august 1602 la vânzarea unei țigănci către renumita doamnă Neaga, nefericita soție a excomunicatului Mihnea Turcitul (DRH, B, XVI,/2, p. 379). Viile din Satul Proșca erau donate la 14 mai 1618 mănăstirii Aninoasa – Cislău (DRJ, XXVIII/3, p. 228). Procica de Jos este menționată în 3 aprilie 1641. Andrei, boiernaș hotarnic din Proșca este reținut în 7 mai 1641 la un proces al moșnenilor din Podgoria. La 7 ianuarie 1644, Matei Basarab îi dădea slugii sale „Vlaicu ceașul de roșie de Proșca de Sud Sac și cumnatului său Dragomir și cu frații lui și feciorilor lor..moșia și în Proșca în hotarul Pârvulescu”. Se mai menționa alți trei moșieri: Pârvulescu Pârvu, popa Daia cu cumnații lui li Nechifor. (DRH B, XXIV, p. 330). Moșnenii din Proșca s-au judecat cu mănăstirii Bradu la începutul secolului al XVIII-lea pentru podgoriile de aici. Nicolae Mavrocordat poruncea la 23 mai 1717 ca mănăstirea să „posede75 de stânjeni de la apa Nișcovului, de sub dălma den apa Nișcovului, până în piatra Cislăului sau predalul Buzăului, iar restul până în câmp să rămâie proprietate moșnenească”. Conflictul dintre moșnenii din Proșca și mănăstirea Bradu a continuat însă până spre jumătatea secolului al XIX-lea. Moșnenii din Proșcani și Gliza înaintau în 1857 un proces Mănăstirii Bradu pentru o cotropire, proces care ajunge la Înalta Curte. Schitul de la Proșca a fost construit în anul 1774, fiind cartografit și pe harta colonelului Specht. Spre anul 1800 biserica din lemn a schirului este înlocuită de o biserică de zid, devenind biserică de mir la începutul secolului al XIX-lea. Biserica este reparată cu contribuția tuturor moșnenilor în anul 1867.Proșca era un cătun din comuna Năeni, plasa Tohani la începutul secolului al XIX-lea, având 400 de locuitori și 93 de case. În 1864 se unește cu satul Năeni, devenind Năeni-Proșca. Proșca se separă de Năeni în 1925, când satele comunei Vispești sunt transferate comunei Năeni. La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Fințești era reședința comunei omonime, formată din satele Fințești și Tufele-Fințești și aflată în plasa Tohani a județului Buzău. Ea avea 1240 de locuitori, o biserică și o școală cu 62 de elevi, din care 6 fete. În 1925, comuna este desființată și alipită comunei Jugureni, pentru a reapărea în 1931 cu satele Fințești și Bordușani-Tufele. În 1950 a trecut la raionul Mizil din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești, iar în 1968 a revenit la județul Buzău și a fost desființată, fiind inclusă în comuna Năeni.
Descriere: Cruce latină, de dimensiuni relativ medii, cu capitel fix și fixată pe un soclu situat deasupra solului. Capitelul este dreptunghiular iar în partea frontală are inscripționat semnul crucii. Brațele și capul crucii sunt mult mai mici raportat la piciorul crucii. Pe capul crucii este inscripționată monograma IC. Pe brațe sunt inscripționate monogramele NI, pe brațul drept și KA, pe brațul stâng. La intersecția brațelor este inscripționat și reliefat un medalion care încadrează un motiv floral, respectiv o rozetă. Sub medalion este inscripționată monograma XC. Imediat începe textul unei inscripții scrise în limba română cu alfabet de tranziție. Textul este în prezent parțial șters și se continua până în partea superioară a piciorului, la îmbinarea cu soclul. Marginile crucii sunt marcate de o bordură în formă de cruce inscripționată și care încadrează monogramele, ornamentele și inscripția de pe cap, brațe și picior. În partea inferioară capătă o formă semicirculară. Pe fețele laterale și pe spate nu se observă urme de decorații sau inscripții. Baza este de mari dimensiuni și are o formă circulară, relativ neregulată. Și crucea și baza (soclul) sunt văruite și acest fapt a fost unul din factorii care au dus la degradarea calcarului din care a fost sculptată crucea.
Inscripții: Inscripția frontală a fost scrisă în limba română cu alfabet de tranziție. Se mai văd circa 9 rânduri, cu lungimea de 18,5 cm și litere cu înălțimea de cca 4,5 cm.
Text inscripții: Nedescifrat.
Observații: Crucea se află pe un drum din zona de hotar dintre Năeni și Fințești, într-o zonă viticolă de la baza Dealurilor Istriței, respectiv drumul de la Proșca la Conacul Fințești. Monumentul este dovada unui meșteșug local dezvoltat ca urmare a exploatării calcarelor din carierele de pe Dealul Istrița, respectiv Istrița, Bădeni, Vârf și Pietroasele, situate în apropiere. În zonă s-a dezvoltat un important centru de sculptură populară, din piatra exploatată aici fiind realizate atât cruci de piatră cât și alte elemente arhitecturale folosite atât pentru clădirile monumentale (biserici sau conace) precum și pentru gospodării sau acareturi. Fenomenul datează din epoca medievală până în secolul al XX-lea. Crucile par a fi puse și în legătură cu o veche fântână. Obiceiul de a ridica o cruce de piatră lângă o fântână este consemnat din evul mediu și avea o multiplă însemnătate. În primul rând era un mod de a creștina sacralitatea păgână a izvorului. Crucea de piatră scotea în evidență și actul ctitoricesc al construirii unui puț sau fântâni. Construirea unei fântâni era un act de mare generozitate pentru comunitate sau mai ales pentru trecătorii. Actul ridicării unei fântâni și cruci era un act creștinesc important și era mult mai la îndemână oamenilor de rând decât ctitorirea unui lăcaș de cult.
Materiale de construcție: calcar; calcar sarmațian
Tehnici de construcție: sculptură
Dimensiuni: Înălțime cruce = 142.00 cm; Lălțime cruce = 23.5 - 26.5 cm; Grosime cruce = 19.5 - 21 cm; Lungime brațe = 47.00 cm; Înălțime brate = 25 cm; Grosime brațe = 20 cm; Lungime capitel = 32.5 cm; Înălțime capitel = 33.5 cm; Grosime capitel = 25 cm; Lungime bază = 105 cm; Lălțime bază = 87 cm; Lungime rând inscripție= 18.5 cm; Înălțime litera = 4.5 cm; Diametru medalion = 0 cm; Alte dimensiuni = Lungime rând inscripție picior = 18.5 cm. Înălțime literă inscripție picior = 4.5 cm. Lungime rând inscripție braț drept = 5.5 cm. Înălțime literă inscripție braț drept = 5.5 cm. Diametru medalion central = 26 cm. Înălțime cruce în relief = 10.5 cm Lungime brațe cruce în relief = 10 cm. Crucea este privită și măsurată de sus în jos, astfel încât pentru un set de dimensiuni prima valoare reprezintă valoarea dimensiunii de sus iar ultima pe cea de jos. cm;
Orientare: Est-Vest (fața spre vest, spre drum)
Stare de conservare: Starea de conservare este bună. Inscripția se află într-o stare precară de conservare. Este afectată în mică măsură de eroziune și într-o măsură foarte mică de murdăria ancrasantă. Nu se observă pierderi de material, fisuri sau mușchi. Crucea a fost văruită, fapt care afectează integritatea calcarului din care este realizată crucea.
Riscuri si amenințări: Riscurile sunt atât antropice: văruirea care afectează calcarul, strămutarea sau vandalismul precum și naturale: eroziunea cauzată de intemperii sau murdăria ancrasantă.
Lucrări anterioare de restaurare: Nu se cunosc lucrări de restaurare.
Bibliografie:
1. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Proșca, ID 314, 2023
2. Bodale Arcadie, Fântânile și dreptul de patronat, Buletin Științific. Revistă de Etnografie, Științele Naturii și Muzeologie, 27 (40), 2017, 6-32, sursă web: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/6-32.pd
3. George Lahovari (coord.), Marele Dicționar Geografic al României, vol III, Socec, București, 1900, p. 366.
4. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Proșca, ID 313, 2023

Data documentarii: 07 Iunie 2023

Numar de fotografii: 26 Vezi galeria

CRUCE LATINĂ | PROȘCA Harta

Localizare