Descriere: Cruce de tip latin. Are un capitel de formă semicirculară. Monumentul lapidar are inscripții în caractere grecești pe toate laturile piciorului. Nu are urme de pictură. Din cauza adâncirii crucii în sol nu se pot identifica toate rândurile inscripției. Stare de conservare: bună.
Inscripții: Crucea prezintă inscripții scrise în alfabet grecesc.
Dimensiuni inscripții: Lungime rând (L. r.)= 30/19 cm; Înălțime literă (h. li.)= 4/5 cm.
Text inscripții: Nedescifrat.
Observații: Se află în apropierea unui grup de cinci cruci adăpostite în interiorul unei construcții din lemn cu acoperiș din tablă. Crucile au fost prinse în ciment și se află la o intersecție de drumuri. Nu sunt consemnate cruci în acest punct pe hărțile istorice. Atât pe harta topografică militară 1:25000 cât și pe planul director de tragere apar sunt marcate cruci în intravilanul satului Jugureni. Cea mai apropiată, așa cum apare pe hartă, se află la cca 142 de metri est pe un drum secundar rural.
Reper geografic: În partea de sud-vest a localității Jugureni, la intersecția drumurilor DJ 100H și DJ 104N, vis-a-vis de proprietatea cu numărul 10, la cca 350 metri sud de școală.
Adresa: DJ 100H nr. 10 / DJ104N nr. 4
Tip de proprietate: Proprietate publică a statului