Datare: secolul al XIX-lea; al doilea sfert al secolului al XIX-lea
Istoric: Cruce de pomenire ridicată pe culmea unui deal aflat la sud-vest de Fințești, între trei văi, la marginea unui drum agricol, posibil drum vechi. Crucea este ridicată într-o zonă viticolă situată la granița dintre teritoriul Fințești (jud Buzău) și Jugureni, zonă viticolă importantă. Crucea este marcată pe Planul Director de Tragere. La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Fințești era reședința comunei omonime, formată din satele Fințești și Tufele-Fințești și aflată în plasa Tohani a județului Buzău. Ea avea 1240 de locuitori, o biserică și o școală cu 62 de elevi, din care 6 fete. În 1925, comuna este desființată și alipită comunei Jugureni, pentru a reapărea în 1931 cu satele Fințești și Bordușani-Tufele. În 1950 a trecut la raionul Mizil din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești, iar în 1968 a revenit la județul Buzău și a fost desființată, fiind inclusă în comuna Năeni.
Descriere: Cruce latină, de mari dimensiuni, fără capitel, prinsă într-o bază (piuă) dreptunghiulară. Este decorată pe o singură față, în partea frontală și este inscripționată pe picior atât în partea frontală cât și pe laterale. Atât decorația frontală cât și inscripția sunt încadrate într-o bordură sau chenar care începe de pe capul crucii, mărginește brațele și se continuă pe picior până spre bază. Bordura formează un unghi sau o „căciuliță” pe cap. Pe cap este inscripționat apoi anul 1851 cu caractere chirilice. Tot pe cap, sub inscripție se mai observă două mici rozete și un medalion ce încadrează monograma christică IC. Pe brațe sunt trei medalioane. Medalionul central este de dimensiuni mai mari cu decorația ștearsă. De-o parte și de alta a medalionului central, pe brațe sunt două medalioane mai mici ce încadrează monogramele christice NI și KA, legate printre ele cu motive florale și vegetale și care au deasupra câte două rozete mici. Sub medalionul central, pe picior este monograma XC. Pe picior se continuă apoi o inscripție în limba română cu caractere chirilice, pe 14 rânduri. În partea stângă este un chenar sau o bordură incizată care pornește de la cap până pe picior. Pe picior este o inscripție în limba română scrisă cu caractere chirilice, scrisă pe 13 rânduri. În partea dreaptă este un chenar sau o bordură incizată care pornește de la cap până pe picior. Pe picior este o inscripție în limba română scrisă cu caractere chirilice, scrisă pe 13 rânduri. Atât pe brațe cât și pe cap prezintă urme de vopsea galbenă. Baza este prinsă într-o bază dreptunghiulară neregulată, spartă și parțial îngropată.
Inscripții: Inscripția frontală este scrisă în limba română cu alfabet chirilic, pe 14 rânduri, cu lungimea de 30 de cm și litere cu înălțimea de 5 cm.
Inscripția de pe picior, pe partea stângă este scrisă în limba română cu alfabet chirilic, pe 13 rânduri, cu lungimea de 20 de cm și litere cu înălțimea de 4,5 cm.
Inscripția de pe picior, pe partea dreaptă este scrisă în limba română cu alfabet chirilic, pe 13 rânduri, cu lungimea de 23 de cm și litere cu înălțimea de 5,5 cm.
Text inscripții: Nedescifrat.
Observații: Crucea este dispusă pe o înălțime, la marginea unui drum agricol, aproape de hotarul dintre Fințești și Jugureni. Crucea este marcată pe Planul Director de Tragere. Monumentul este dovada unui meșteșug local dezvoltat ca urmare a exploatării calcarelor din carierele de pe Dealul Istrița, respectiv Istrița, Bădeni, Vârf și Pietroasele, situate în apropiere. În zonă s-a dezvoltat un important centru de sculptură populară, din piatra exploatată aici fiind realizate atât cruci de piatră cât și alte elemente arhitecturale folosite atât pentru clădirile monumentale (biserici sau conace) precum și pentru gospodării sau acareturi. Fenomenul datează din epoca medievală până în secolul al XX-lea.
Materiale de construcție:
calcar; calcar sarmațian
Tehnici de construcție:
sculptură
Dimensiuni: Înălțime cruce = 196.00 cm; Lălțime cruce = 36.5 - 41 cm; Grosime cruce = 26 -32 cm; Lungime brațe = 90.00 cm; Înălțime brate = 38 cm; Grosime brațe = 27.5 cm; Lungime capitel = 0 cm; Înălțime capitel = 0 cm; Grosime capitel = 0 cm; Lungime bază = 110 cm; Lălțime bază = 66 cm; Lungime rând inscripție= 30 - 20 - 23 cm; Înălțime litera = 5 - 4.5 - 5.5 cm; Diametru medalion = 31.5 cm; Alte dimensiuni = Lungime rând inscripție față picior = 30 cm.
Înălțime literă inscripție față picior = 5 cm.
Lungime rând inscripție lateral stânga picior = 20 cm.
Înălțime literă inscripție lateral stânga picior = 4.5 cm.
Lungime rând inscripție lateral dreapta picior = 23 cm.
Înălțime literă inscripție lateral dreapta picior = 5.5 cm.
Diametru medalion central = 31.5 cm.
Diametru medalion picior = 19.5 cm.
Diametru medalion braț stâng = 19.5 cm.
Diametru medalin braț drept = 19.5 cm.
Diametru medalion cap = 19.5 cm.
Crucea este privită și măsurată de sus în jos, astfel încât pentru un set de dimensiuni prima valoare reprezintă valoarea dimensiunii de sus iar ultima pe cea de jos.
cm;
Orientare: Sud-Vest (spre Jugureni)
Stare de conservare: Starea de conservare este medie spre relativ bună. Este afectată într-o măsură medie de factorii de eroziune și de spărturi. Este afectată într-o măsură medie spre mare de mușchi și licheni, de murdăria ancrasantă și de riscul prăbușirii. Baza este parțial spartă și ieșită din pământ.
Riscuri si amenințări:
Riscurile sunt atât antropice: strămutare, să fie lovită de mașini sau mașini agricole sau vandalism, precum și naturale: eroziunea și murdăria ancrasantă. Crucea are baza ieșită din pământ și este serios înclinată spre stânga existând un risc major de prăbușire.
Lucrări anterioare de restaurare:
Nu se cunosc lucrări de restaurare.
Bibliografie: 1. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Fințești, ID 331, 2023 2. George Lahovari (coord.), Marele Dicționar Geografic al României, vol III, Socec, București, 1900, p. 366. 3. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Fințești, ID 330, 2023
Reper geografic: Crucea se află în partea de sud-vest a satului Fințești, pe dealul care se înalță la sud-vest de satul Fințești, aproape de hotarul cu UAT Jugureni și județul Prahova, pe partea stângă a unui drum de pământ care pornește din Fințești spre teritoriul comunei Jugureni, în punctul La Bordari, la cca 460 de metri sud de Valea Crângului și la cca 840 metri nord de Valea Fințești și la 1,24 km nord-est de Valea Bașineasca.