Descriere: Crucea, de tip latin, este unul dintre cele mai vechi monumente ale comunei Telega, alături de „Crucea lui Ipsilanti”. Crucea de la 1853 este într-o stare precară de conservare ceea ce a îngreunat sau a făcut imposibilă identificare anumitor atribute ale crucii. Am putut afla că materialul de construcție este calcarul galben care se exfoliază ușor și că monumentul era fixat într-un soclu și prezenta capitel. Ulterior, din cauza îngroșării rădăcinii unui copac aflat lângă cruce, aceasta s-a înclinat, fiind în prezent sprijinită într-o țeavă pentru a nu se prăbuși; capitelul a căzut prin anii '80 ai secolului trecut aflându-se acum vizavi de restul crucii. Partea superioară a crucii este afectată de exfoliere și este greu de descifrat scrisul, cu excepția ultimelor șase rânduri dintr-un total de paisprezece. Probabil crucea mai prezenta și cinci medalioane circulare exterioare dispuse simetric cu linia centrelor formând un pătrat, medalionul central fiind probabil mai mare ca dimensiune decât celelalte patru medalioane, însă doar două de pe brațul transversal mai pot fi identificate. Pe acest braț se mai poate identifica grupul de litere IIs.HR.NI.KA. („Iisus Hristos învinge prin cruce”).
Inscripții: Crucea prezintă inscripții scrise în alfabet latin pe partea frontală a crucii, dar din cele paisprezece rânduri de scris doar șase sunt evidente și pe capitel, unde de asemenea se regăsesc inscripții indescifrabile.
Pe pcior, pe latura frontală: „MAR... PAVEL?; STANA; STAN”
Riscuri si amenințări:
Exfoliere, eroziune, pericol de prăbușire
Bibliografie: Bîlgă, Gheorghe, „Crucile de piatră din comuna Telega”, Anuarul Societăţii de Ştiinţe Istorice. Filiala Câmpina, nr. 7, 2016, pp. 20-31; ARGEȘEANU, Călinic, CONSTANTINESCU, Grigore, Monumente memoriale din județul Argeș. Cruci de piatră, Ed. Europroduct,
Reper geografic: Se află pe fosta proprietate a lui Ion Drăghicescu, actualul proprietar fiind Anastasiu Daniela. Crucea se află vizavi de proprietatea lui Constantin Lamba