Datare: secolul al XX-lea; al doilea sfert al secolului al XX-lea
Istoric: Crucea a fost ridicată de un membru al comunității, Zaharia Jugăurș, în anul 1927. Ctitorul crucii este și cel care a construit fântâna în același an. Crucea a fost mutată din interiorul proprietății din sptalele fântânii. Crucea nu este marcată pe hărțile istorice.
Năenii sunt menționați documentar în hrisovul domnitorului Constantin Brâncoveanu din 7 mai 1709 prin care întărea mănăstirii Slobozia stăpânirea a 33 de pogoane de vie în dealul Năianilor ot sud Saac. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Tohani a județului Buzău și era formată din cătunele Năeni, Proșca și Tudorăchești, având în total 1340 de locuitori ce trăiau în 314 case. În comună funcționau 2 biserici ortodoxe (una în Năeni și a doua la Proșca, un fost schit devenit biserică de mir) și două școli — una de băieți, cu 37 de elevi și alta de fete, cu 30 de eleve.În aceeași perioadă, pe teritoriul actual al comunei Năeni funcționau și comunele Fințești și Vispești. Comuna Vispești, desprinsă în perioada 1862–1864 din comuna Breaza și formată din satele Văleanca, Vispești, Vârfu și Fântânele, avea 1250 de locuitori, dintre care jumătate în satul de reședință. În comună funcționau 2 biserici (la Vispești și Fântânele) și o școală la Vispești Comuna Fințești, formată din satele Fințești și Tufele-Fințești, avea 1240 de locuitori, o biserică și o școală cu 62 de elevi, din care 6 fete.
Descriere: Cruce latină, de mici dimensiuni, fără capitel, prinsă într-o bază (piuă) dreptunghiulară, îgropată. Crucea prezintă rozete sau raze la unghiurile rezultate din intersecția brațelor crucii cu piciorul și capul crucii, precum și pe partea superioară a capului. Razele solare sunt sugerate și prin liniile incizate. Crucea este decorată pe ambele fețe. Pe capul crucii sunt redate rozete sau motive solare în relief precum și anul citorii, 1927 și monograma NI CA. În partea frontală este decorată cu scena Răstignirii lui Iisus redată în relief. Atât relieful cât și rozetele de la colțurile brațelor crucii au fost pictate. Relieful Răstignirii lui Iisus este pictat într-o manieră naivă. În partea superioară a crucii Răstigirii sunt inscripționate monogramele IN RI, care au fost și pictate, precum și monogramele IS HS. Sud decorația centrală, pe picior este inscripționat numele citorului, pe două rânduri. Pe spatele crucii este pictată Maica Domnului Eleusa, sau Maica Domnului Afectuoasă, o reprezentare a Fecioarei Maria ținându-l în brațe pe pruncul Iisus.
Inscripții: Inscripția frontată este scrisă în limba română cu caractere latine, pe 2 rânduri, cu lungimea de 20,5 cm și litere cu înălțimea de 4 cm.
Text inscripții: Inscripția frontală”
„ZAHARIA
JUGĂURȘ”
Observații: Crucea este un monument comemorativ ridicat în centrul satului, amintind pe ctitorul acesteia, care a ridicat și fântâna din apropiere. Crucea nu apare pe hărțile istorice. Obiceiul de a ridica o cruce de piatră lângă o fântână este consemnat din evul mediu și avea o multiplă însemnătate. În primul rând era un mod de a creștina sacralitatea păgână a izvorului. Crucea de piatră scotea în evidență și actul ctitoricesc al construirii unui puț sau fântâni. Construirea unei fântâni era un act de mare generozitate pentru comunitate sau mai ales pentru trecătorii. Actul ridicării unei fântâni și cruci era un act creștinesc important și era mult mai la îndemână oamenilor de rând decât ctitorirea unui lăcaș de cult.
Comanditar: Zaharia Jugăurș
Ctitor: Zaharia Jugăurș
Materiale de construcție:
calcar; calcar sarmațian
Tehnici de construcție:
sculptură; pictură
Dimensiuni: Înălțime cruce = 108 cm; Lălțime cruce = 18 - 20.5 cm; Grosime cruce = 15.5 cm; Lungime brațe = 45 cm; Înălțime brate = 19.5 cm; Grosime brațe = 14 cm; Lungime capitel = cm; Înălțime capitel = cm; Grosime capitel = cm; Lungime bază = 52.5 cm; Lălțime bază = 39 cm; Lungime rând inscripție= 20.5 cm; Înălțime litera = 4 cm; Diametru medalion = cm; Alte dimensiuni = Înălțime extindere cap = 6 cm.
Diametru aripioare dreapta superior, dreapta inferior, stânga inferior = 5 cm.
Diametru aripioară stânga superior = 4.5 cm.
Lungime rând inscripție picior față = 20 cm.
Înălțime literă inscripție picior față = 4 cm.
Crucea este privită și măsurată de sus în jos, astfel încât pentru un set de dimensiuni prima valoare reprezintă valoarea dimensiunii de sus iar ultima pe cea de jos. cm;
Orientare: Nord-Vest - Sud-Est (cu fața spre sud-est, spre drum)
Stare de conservare: Starea de conservare este relativ bună. Crucea a fost mutată din locul inițial. Pictura este ușor ștearsă. Este afectată în mică măsură de murdăria ancrasantă și în măsură și mai mică de eroziune de mușchi, de spărturi sau fisuri și prezintă un risc foarte mic de prăbușire.
Riscuri si amenințări:
Riscurile sunt atât antropice: strămutare, să fie lovită de mașini sau mașini agricole, văruire care să afecteze calcarul din care este realizată crucea sau vandalism, precum și naturale: eroziunea și murdăria ancrasantă.
Lucrări anterioare de restaurare:
Nu se cunoaște anul în care a fost strămutată și nici anul refacerii picturii. Nu sunt cunoscute alte lucrări de restaurare.
Bibliografie: 1. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Năeni, ID 338, 2023 2. George Lahovari (coord.), Marele Dicționar Geografic al României, vol III, Socec, București, 1900, p. 36 3. Bodale Arcadie, Fântânile și dreptul de patronat, Buletin Științific. Revistă de Etnografie, Științele Naturii și Muzeologie, 27 (40), 2017, 6-32, sursă web: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/6-32.pdf 4. Marin, Marcela; Marin, Iuliu, La Poalele Istriței, Breaza - Merei - Năieni - Pietroasele: album monografic, Edigura Vega, Buzău, 2008. 5. Direcția Patrimoniu Digital, Fișă de evidență: cruce Năeni, ID 337, 2023
Reper geografic: Crucea se află în centrul satului, pe partea stângă a unui drum secundar, la cca 390 de metri nord de DJ205 (Șoseaua Principală), la cca 280 de metri-vest de biserică, în dreptul proprietății cu numărul 255.