Datare: Epoca modernă. Secolul al XIX-lea. 21/05/1898
Descriere: Cruce de tip latin, cu capitel patrulater. Stă așezată pe un soclu (postament) de formă patrulateră. Pe partea frontală este reprezentat Iisus Hristos răstignit, iar sub reprezentare se găsește o inscripție, în caractere latine. Pe spate este reliefată imaginea unui sfânt, probabil Fecioara Maria. Nu prezintă urme de pictură. Pe latura stângă a piciorului crucii este incizată o inscripție. Inscripțiile sunt redate cu caractere latine. Suprafața a fost văruită și are urme de mușchi. Se află într-o stare bună de conservare.
Inscripții: Crucea are inscripții cu caractere latine. Pe față am descifrat doar ultimul cuvânt: „[...] DECED.”; lateral am descifrat doar ultimele rânduri: „[...] 1898/MAI 21”.
Dimensiuni inscripții: Lungime rând (L. r.)= 28 cm; Înălțime literă (h. li.)= 4 cm.
Text inscripții: Nedescifrat.
Observații: Crucea este marcată atât pe harta topografică militară 1:25000 cât și pe planurile directoare de tragere.
Materiale de construcție:
Piatră
Tehnici de construcție:
Cioplire
Dimensiuni: Cruce: Înălțime (h)= 169 cm; Lățime (l)= 33,5 cm; Grosime (Gr.)= 24 cm; Lungime brațe (L. br)= 76 cm (braț transversal); Lățime brațe (l. br.)= 35 cm; Grosime brațe (Gr. Br.)= 25,5 cm
Pălăria (capitelul) crucii are dimensiunile: L = 53,5 cm; H= 23,5 cm; Gr= 30 cm. Soclul pe care este așezată crucea are dimensiunile: L= 106 cm; l= 90 cm; h= 16 cm
Orientare: NE-SV
Stare de conservare: Bună
Riscuri si amenințări:
Eroziune, agricultură
Bibliografie: ARGEȘEANU, Călinic, CONSTANTINESCU, Grigore, Monumente memoriale din județul Argeș. Cruci de piatră, Ed. Europroduct, Pitești, 1999.
Reper geografic: Crucea se află pe marginea DJ 100C, pe partea stângă a drumului de la Fulga la Sălciile, înainte de intrarea din nord în localitate, la circa 300 de metri nord, în cultura de viță de vie.
Adresa: DJ 100C; Șoseaua Sălciile-Fulga
Tip de proprietate: Proprietate publică a Statului