Descriere: Cruce de tip bizantin, cu soclu circular și fără capitel.
Pe cap, sus, este scris „IS HI” (?). Dedesubt este reprezentat un medalion (1) incizat având în interior inscripția „IC”. Pe brațul drept, este dispus incizat un medalion (2) cu inscripția „NI” iar pe brațul stâng un medalion (3) cu inscripția „KA”. În centru este reprezentat un alt medalion (4), de dimensiuni mai mari, cu text în interior. Pe picior, în partea superioară, se poate vedea medalion (5) cu inscripția „XC”. De jur împrejurul acestor cercuri, se află text și la fel și pe picior (partea dreaptă și stângă). Text se mai poate vedea și pe cap (marginile dreaptă și stângă) iar pe marginea brațelor, la stânga și dreapta, este decor. Pe spate, pe cap, brațe și jumătate din picior se află, de asemenea, text iar pe jumătatea de jos a piciorului se poate vedea decor. Textul inscripțiilor este redat în caractere chirilice. Crucea este prinsă într-un soclu din piatră. O parte a soclului este susținut de o bucată de lemn care împiedică întregul monument să se prăbușească. Crucea este acoperită de mușchi. Starea de conservare este relativ bună.
Inscripții: Crucea are inscripții cu caractere latine.
Dimensiuni inscripții:
Picior- lateral dreapta Lungime rând (L. r.) maximă= 17 cm; Înălțime literă (h. li.)= 3 cm
Text inscripții: Nedescifrat.
Observații: Crucea este marcată atât pe Planul Director de Tragere cât și pe harta topografică militară 1:25000.
Cod LMI: PH-IV-m-B-16947
Tehnici de construcție:
Cioplire
Dimensiuni: Cruce: Înălțime (h)= 143 cm; Lățime (l)= 32,5 cm; Grosime (Gr.)= 20 cm; Lungime brațe (L. br.)= 82,5 cm; Lățime brațe (l. br.)= 32,5 cm; Grosime Brațe (Gr. Br.)= 20 cm;
Picior: Lățimea maximă= 39 cm; Lungimea la bază= 31 cm;
Dimensiuni capitel: Lungime bază=45,5 cm; Lungime partea superioară= 44 cm; Înălțime= 15,5 cm; Grosime= 16 cm.
Reper geografic: Crucea se află în partea de sud a localității Valea Scheilor, la circa 530 de metri de intrarea dinspre sud, la 28 de metri vest de drumul DJ102H, pe partea dreaptă a pârâului Istau, la cca 20 de metri de mal.
Tip de proprietate: Proprietate publică a Statului