Descriere: Cruce de tip latin, simplă, având în interior doar un cadran. Este prinsă în ciment. Are capitel pe care se pot observa incizii; a fost vopsit, sunt vizibile urmele vopselei bleu. Pe latura dreaptă a capitelului s-a păstrat un fragment din pictură și se mai pot încă observa două personaje (sfinţi). Astfel, pe latura dreaptă a capului/gâtului este reprezentat un alt personaj, probabil Iisus. Pe latura dreaptă a braţului se vede un personaj a cărui figură este neclară, probabil un sfânt. Pe latura dreaptă a piciorului se găsește o inscripţie ale cărei litere erau vopsite în negru. Pe latura stângă a capitelului este reprezentat un personaj neclar. Pe latura stângă a capului este reprezentat un personaj feminin, probabil Fecioara Maria. Pe latura stângă a braţului este reprezentat un personaj neclar iar pe latura stângă a piciorului există un text inscripţionat şi vopsit cu negru.
Pe spatele capitelului se pot vedea încă urmele unei picturi. Pe partea centrală a crucii (pe spate) este reprezentată, printr-o pictură, Maica Domnului. Culorile folosite au fost bleu, roșu, galben şi verde. Inscripțiile au fost scrise în alfabet latin. Se află într-o stare precară de conservare.
Inscripții: Crucea are inscripții cu caractere latine.
Dimensiuni inscripții:
a) Picior lateral dreapta: 5 şi ½ rânduri: Lungime rând = 17 cm; Înălțime literă = 3 cm, se continuă în ciment. O parte dintre primele 4 rânduri sunt sparte.
b) Picior lateral stânga: 10 şi ½ rânduri: Lungime rând = 17 cm; Înălțime literă = 3 cm
Text inscripții: Nedescifrat.
Observații: Crucea face parte dintr-un grup de trei cruci din piatră adăpostite în interiorul unei troițe zidită cu ciment de formă absidală. Crucea de față este amplasată în mijloc, cu 20 de cm mai în spate decât celelalte două. Crucile se află la intersecția unor drumuri.
Materiale de construcție:
Calcar
Tehnici de construcție:
Cioplire
Dimensiuni: Cruce: Înălțime (h)= 143 cm; Lățime (l)= 32,5 cm; Grosime (Gr.)= 20 cm; Lungime brațe (L. br.)= 82,5 cm; Lățime brațe (l. br.)= 32,5 cm; Grosime Brațe (Gr. Br.)= 20 cm;
Dimensiuni capitel: Lungime bază = 45,5 cm; Lungime superioară 1 = 44 cm; Lungime superioară 2 = 27 cm; Înălțime = 28 cm; Lățime = 32 cm;
Reper geografic: Crucea se află la intrarea în localitatea Ghinoaica, pe marginea DC73B, pe partea stângă dinspre Gura Vadului, la intersecția DC73B cu DC65, la 150 m S de sat, la 605 m E de Vadu Săpat, la cca 550 m E de pârâul Tohăneasa și la 2,61 km V de Gura Vadului.
Adresa: DC73B
Tip de proprietate: Proprietate publică a Statului