Descriere:
Monumentul comemorează eroii căzuți în Primul Război Mondial. Baza monumentului are formă piramidală din patru trepte peste care se găsește un soclu patrulater. Pe acest soclu sunt inscripționate numele celor căzuți în luptă, pe laterale, și un text pe trei rânduri pe partea frontală, greu descifrabil. Deasupra acestui soclu mai există o altă bază (patrulateră) pe care sunt incizate pe lateral, numele eroilor căzuți, pe față putem descrifra o dedicație iar pe spate găsim o listă a persoanelor care au contribuit la ridicarea acestui monument. Monumentul se termină cu o cruce pe care este incizat [IS] (sus) – [HS] (jos) – [NI] (stânga) – [CA] (dreapta), între ele fiind realizat un basorelief cu două steaguri încrucișate. La marginea bazei patrulatere, pe fiecare colț, sunt așezate obuze (din ciment).
Inscripții:
[VOUĂ EROILOR CĂZUȚI ÎN RĂZBOIUL MONDIAL 1916-1918 / DIN SATUL FULGA DE SUS/ 1933 IUNIE 29./ S-A RIDICAT ACEST MONUMENT CU CONTRIBUȚIA VĂDUVELOR ACESTOR/EROI AI NEAMULUI./ S-A RIDICAT SUB GLORIOASA DOMNIE A REGELUI CAROL AL ROMÂNIEI SUB / PATRIARH DR. MIRON CRISTEA, PREȘEDINTELE CONS. DE MINIȘTRI, DR. ALEX. / VAIDA VOIEVOD, PREFECT ȘTEFA ST. PETRESCU, PAROH LEON COMĂNESCU / DIN INIȚIATIVA COMITETULUI PRIMAR GH. GRIGORE BUGĂ, PREF. SACHELARIE / N. NICOLESCU, VASILE N. CĂZĂNESCU NOTAR, ALECSE ST. MANEA, MEMB. / NICOLAE M. TATUTA INVALID, PR. PAROH LEON COMĂNESCU]. (Stănescu et alii, 2001, p. 282)
Cod LMI:
PH-III-m-B-16874
Categorie:
Monumente memoriale și funerare
Denumire oficială:
Monument comemorativ al eroilor
Județ:
Prahova
Localitate:
Fulga de Jos
Unitate administrativ-teritorială:
Fulga
I.D.:
11FS